6 paşi pentru o curăţare corectă a trunchiului
La doborârea arborilor, tehnica de lucru corectă este esenţială. Atât pentru a crea un mediu de lucru mai sigur, cât şi pentru a lucra mai eficient.
1. Planificarea în avans
Atunci când trebuie să tăiem copaci cu motoferăstrăul, pregătirea este esenţială. Dacă planificaţi o doborâre şi vă gândiţi la echipamentul de care aveţi nevoie, nu numai că vă veţi asigura o sesiune de lucru sigură, dar vă puteţi uşura semnificativ şi munca de după doborâre. Mai întâi, verificați dacă în zona respectivă că veţi confrunta cu obstacole majore - cabluri suspendate, drumuri sau clădiri. Aşezaţi semne de avertizare dacă ştiţi că zona este traversată de un drum carosabil sau pietonal.
2. Verificarea direcţiei de cădere
Continuaţi cu stabilirea direcţiei de cădere, studiind cu atenţie arborele. Cum arată crengile şi cum cresc? De asemenea, luaţi în consideraţie direcţia vântului. Dacă nu sunteţi sigur în privinţa direcţiei naturale de cădere, îndepărtaţi-vă de copac şi verificaţi acest lucru cu firul cu plumb (consultaţi caseta cu sugestii în acest scop). Curăţaţi locul estimat al căderii, pe direcţia de cădere. De asemenea, degajaţi spaţiul din spatele arborelui în ambele direcţii, creându-vă o rută de evacuare în caz de urgenţă.
3. Curăţarea trunchiului.
După eliberarea zonei, fixaţi semne de avertizare şi decideţi direcţia de doborâre şi a rutei de evacuare în caz de urgenţă. Verificaţi dacă aveţi suficient combustibil în rezervor pentru activitatea pe care o începeţi. Apoi, curăţaţi trunchiul de ramurile şi cioturile care vă pot incomoda în timpul doborârii. Cea mai sigură modalitate de curăţare a trunchiului este cu tehnica "lanţului trăgător" (partea de sub şina de ghidaj), tăind de sus în jos.
4. Alegerea tehnicii de tăiere
După ce trunchiul este complet curăţat până la înălţimea umărului, este momentul să realizaţi tăietura de doborâre. La realizarea acestei tăieturi, este esenţial să vă reamintiţi două lucruri: "zona de siguranță" trebuie să aibă o grosime uniformă şi dimensiunile corecte, iar penele sau pârghiile de doborâre trebuie introduse înainte ca arborele să poată strivi şina de ghidare. Tehnica pe care o veţi utiliza pentru realizarea tăieturilor depinde de dimensiunea arborelui, de pantă şi de dimensiunea motoferăstrăului. Am rezumat aici informaţii despre diversele tehnici, astfel încât să puteţi decide singur ce metodă este mai potrivită pentru condiţiile dvs. de lucru.
5. Verificarea lemnului pentru a depista eventualele afecţiuni
Dacă observaţi că lemnul este decolorat şi moale sau dacă partea de jos a trunchiului pare umflată sau bolnavă, trebuie să aveţi grijă. Acest lucru înseamnă că lemnul este parţial putrezit, iar fibrele lemnoase sunt slăbite. În asemenea cazuri, doborâţi arborele în direcţia de cădere naturală şi utilizaţi un vinci dacă este nevoie. Putregaiul urcă începând de la bază, deci o opţiune ar fi să doborâţi arborele lăsând o cioată foarte înaltă.
6. Alegerea echipamentului
Există mai multe instrumente de doborâre pe care le puteţi alege atunci când doriţi să doborâţi un arbore. Dimensiunea arborelui este cea care stabileşte tipul de echipament de care aveţi nevoie. Pentru arbori de dimensiuni mici, în mod normal nu aveţi nevoie de instrumente auxiliare. Forţa de împingere a mâinilor este suficientă - la care puteţi adăuga eventual o prăjină. Penele de doborâre oferă de obicei forţe mai mari decât diversele tipuri de pârghii de doborâre. În cazuri extreme, puteţi utiliza o frânghie şi un vinci - aceasta este de fapt modalitatea cea mai sigură şi mai eficientă de a doborî un arbore. Consultaţi caseta cu sugestii pentru informaţii suplimentare despre diversele instrumente disponibile.
Estimarea înălţimii arborelui |
---|
|
Măsurarea înclinaţiei arborelui cu firul cu plumb |
---|
|
Instrumente auxiliare pentru doborârea arborilor |
---|
|